Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eșuat: CFR-iștii se pregătesc de grevă generală

Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eșuat: CFR-iștii se pregătesc de grevă generală
Publicat: 23/09/2015, 21:33

„În urma negocierilor pe care le-am avut în seara aceasta (miercuri seară — n.r.) cu reprezentanții Ministerului Transporturilor nu am găsit nicio soluție pozitivă. În continuare avem numai promisiuni că se rezolvă, dar fără soluții. Toată lumea așteaptă. Noi ne menținem punctul de vedere: la 1 octombrie declanșăm procedura de intrare în grevă. Până în 30 (septembrie — n. r.) suntem sub contract, adică sub acord. Nu putem declanșa procedura decât conform Legii conflictelor de muncă, adică după ce ieșim de sub contract, și atunci cu parcurgerea pașilor legali. Probabil că după 15 octombrie se va ajunge la greva propriu-zisă, la greva generală”, a declarat, miercuri seară, pentru AGERPRES, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi sindicatele vor avea discuții cu societățile feroviare. De asemenea, greva japoneză va continua, ca semn de protest.

„Mâine ne vom întâlni cu toate societățile. Numai sindicatele cu societățile. Până luni nu cred că se vor mai lua alte hotărâri. Ministrul Transporturilor este plecat cu premierul la o întâlnire cu reprezentanții BERD, la Londra, și așteptăm să se întoarcă. Noi rămânem pe poziții. Greva japoneză va continua și mâine, ca semn de protest. Așteptăm negocieri, suntem dispuși la orice rezultat pozitiv până la 1 (octombrie — n.r.), iar după 1 (octombrie — n. r.), probabil că, dacă nu se vor găsi soluții, fiecare își urmează calea: sindicatele își urmează calea de atac, pe partea cealaltă administrația… Noi suntem dispuși la negocieri, ca să se găsească soluții. Este regretabil că s-a ajuns aici”, a subliniat Măntescu.

Acesta a reiterat că, de la 1 octombrie, vor fi declanșate procedurile conflictului de muncă și cu urmarea pașilor, care implică negocierea revendicărilor, în prezența reprezentanților Ministerului Muncii. În caz că nu se găsesc soluții, în final se va ajunge la greva propriu zisă.

„Probabil că vor cere mediere. Noi nu suntem dispuși să ne medieze alții”, a adăugat liderul de sindicat.

Federațiile Sindicale din Transporturile Feroviare au anunțat, pe 15 septembrie, că vor declanșa grevă generală, în cazul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor crește cu cel puțin 10%.

Sindicaliștii solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță, începând cu 1 ianuarie 2016, dar și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu ‘legat direct și explicit de siguranța națională’.

‘Conducerea organizațiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-a întâlnit astăzi, 15 septembrie, la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentanții CN CFR, CFR Marfă și CFR Călători, sub patronajul Ministerului Transporturilor. Organizațiile sindicale au protestat ferm față de atitudinea conducerilor celor trei societăți feroviare, care tergiversează negocierile. În aceste condiții, conducerea organizațiilor sindicale solicită o întâlnire de urgență cu ministrul Transporturilor, care să aibă loc joi, 17 septembrie 2015. De asemenea, sindicaliștii solicită ca soluțiile la revendicările lor să fie discutate în proxima ședință de Guvern, dat fiind că pentru aplicarea acestor soluții este necesară exprimarea voinței politice a Guvernului ca întreg’, se arată în comunicatul citat.

Totodată, sindicatele din domeniul feroviar au declanșat în perioada 22-24 septembrie, o grevă generală de tip japonez, avertizând că în perioada următoare există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanșeze greve spontane, cu încetarea lucrului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×